Comuna Frumosu Str. Principală, nr. 72, Jud. Suceava

Tel.: 0230.576.338
Fax: 0230.576.439

frumosuprimaria@yahoo.com

Luni - Vineri
8:00 - 16:00

Program cu publicul

Menu

Comuna Frumosu

Localizarea comunei din punct de vedere administrativ, economic și fizico-geografic.

Comuna Frumosu cu un nume atât de pitoresc, este localizată din punct de vedere fizico-geografic în regiunea Obcina Mare - Obcina Feredeului pe cursul mijlociu al râului Moldovița.

Localitatea este mărginită în partea de vest de Obcina Feredeului, având o altitudine  absolută 1400 de metri, iar în partea de est este mărginită de Obcina Mare, ce atinge o altitudine de 1200 metri. Localitatea Frumosu este localizată într-o mică depresiune, ce este orientată în partea de nord-vest-sud-est..

Din punct de vedere administrativ, comuna Frumosu se învecinează cu comunele Vatra Moldoviței (în nord-vest), Sucevița și Mănăstirea Humorului (în nord-est), Vama (în sud-est) și municipiul Câmpulung Moldovenesc (în partea de sud-vest).

.Suprafața totală a comunei este de 9962 hectare, din care 700 de hectare teren intravilan şi restul de 9261 extravilan. Comuna Frumosu are o populaţie de 3464 locuitori, având un număr de 1202 gospodarii, 3 grădiniţe şi 2 şcoli..

Localitatea are în componenţa sa satele: Frumosu, Deia și Dragoșa.

.Satul Frumosu este satul reşedinţă cât şi centrul administrativ teritorial a comunei, având o suprafață de 262.53 hectare ce sunt ocupate în mare parte de construcţii şi de curţi.

Întreg teritoriul comunei se suprapune parţial cu zona Carpaţilor Orientali şi Podişul Sucevei. Aceasta este amplasată în partea centrală a judeţului, la o distanţă de aproximativ 22 de kilometri de Municipiul Câmpulung Moldovenesc, pe drumul Dj 176 Vama-Moldovița. Teritoriul unde este situată această comună este traversat de râul Moldoviţa, ce este afluent al râului Moldova, pârâul Dragoșa, pârâul Frumosu şi pârâul Deia..

Comuna Frumosu

Din momentul întemeierii localităţii şi până în zilele noastre, în această zonă au trăit la un loc oameni de religii și etnii diferite.

Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Frumosu se ridică la 3.220 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 3.582 de locuitori.[1]Majoritatea locuitorilor sunt români(98,73%). Pentru 1,27% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută.[2] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (98,66%). Pentru 1,27% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.[5]

În interiorul comunei Frumosu se desfăşoară diferite activități în cele trei cămine culturale și în sala de festivități, de către ansamblul din comună “ Brăduțul” și de către cetățenii din comună.

În cultura comunei Frumosu sunt cuprinse numeroase ocupații, meșteșuguri și tradiții , toate acestea identificand-o ca un teritoriu cu o încărcătură patrimonială specifică. Ansamblul expresiilor diversității noastre culturale reprezintă o inestimabilă resursă pentru asigurarea unei dezvoltării durabile a colectivității.

Zona Obcinelor Bucovinei este inclusă în aria turistică din nordul Moldovei, ce este considerată a III- a din țara noastră în ceea ce privește fluxul turistic (după litoral și valea Prahovei - Brașov), a II-a din punct de vedere al dezvoltării și prima din punct de vedere al numărului, diversității și valorii obiectivelor turistice.

Activitati specifice zonei:

  • Fierărit
  • Ţesut
  • Cusut cămăşi
  • Închistrit ouă
  • Curelărit
  • Sculptură în lemn
  • Împletit nuiele

Activitati economice principale:

  • Agricultura
  • Turism
  • Silvicultura
  • Industrie prelucrătoare
  • Comerţ
  • Expoziţii zootehnie

Istoric

Întemeierea localităţii se pierde în negura vremurilor ce duce până la legendarele vânători ale Voievodului Dragoş, de la care, prin tradiţie, se pare că ar veni numele satului Dragoşa. Referitor la întemeierea şi denumirea satului Deia, Theodor Siriteanu susţine că locuitorii lui provin din robii de pe moşia mănăstirii Moldoviţa, atunci când aceasta s-a surpat, la începutul secolului al XV-lea.

              Denumirea ar veni de la un loc de închinăciune al străbunilor unde se află chipul cioplit al zeiţei Deea (Câmpulung) şi satul Deia. Pentru localitatea de centru, tradiţia populară ne-a păstrat trei legende, oarecum apropiate. Prima versiune ar fi aceea că: Dragoş Vodă aflându-se la vânătoare, cu oştenii lui şi trecând pe aici ar fi exclamat: ,,Priviţi oştenii mei ce locuri frumoase!".

              Celelalte versiuni se plasează în timpul Voievodului Petru Rareş. Într-o primă versiune, aici ar fi existat un frumos codru de tei şi domnul Moldovei l-ar fi numit ,,la locul frumos". Pe de altă parte, locuitorii păstrează şi versiunea potrivit căreia, în centrul de azi al comunei, existau câteva locuinţe şi un han cu o hangiţă care, cu farmecele ochilor ei, atrăgea mulţi călători. Trecătorii spre Moldoviţa au numit acest loc ,,La han la Frumoasa". Astfel localitatea s-ar fi numit mai întâi Frumoasa şi apoi s-a transformat în Frumosu.